Destăinuirile

Pentru cei cinstiți, o destăinuire este un eveniment de bucurie, realizarea adevărului divin. Dar pentru cei răi, destăinuirile pot fi mult mai terifiante atunci când le sunt expuse secretele întunecate, iar păcătoșii sunt pedepsiți pentru greșelile lor. Dezvăluirile ne ajută să acceptăm lucrurile de care avem nevoie cel mai mult : expunerea secretelor pe care am încercat cu disperare să le ascundem, și, descoperirea pericolelor din jurul nostru. Dar mai mult decât orice, dezvăluirile sunt ferestre către noi înșine...atât din partea binelui, cât și din partea răului. Iar cei care ezită undeva între acestea, au o putere finală de a distruge tot ceea ce prețuiesc cel mai mult.

10 negri mititei de Agatha Christie

"Zece negri mititei, au mîncat la cină ouă

Unul s-a-necat din ei, și-au rămas doar nouă.

Nouă negri mititei, au stat noaptea pînă-n zori

Unu-a adormit din ei, și-au rămas doar opt.

Opt negri mititei, au mers la Devon în noapte

Unul nu s-a-ntors din ei, și-au rămas doar șapte.

Șapte negri mititei, spărgeau lemne lîngă casă

Unul s-a tăiat din ei, și-au rămas doar șase.

Șase negri mititei, se jucau cu-albine mici

Pe-unul l-au pișcat din ei, și-au rămas doar cinci.

Cinci negri mititei, îndrăgeau legea, nu teatrul

Unul s-a făcut jurist, și-au rămas doar patru.

Patru negri mititei, merg la mare, drăguțeii

Unul fu-necat din ei, și-au rămas doar trei.

Trei negri mititei, merg la zoo-n papuci noi

Pe-unul ursul l-a mincat, și-au rămas doar doi.

Doi negri mititei, făceau plajă ca nebunii

Unul s-a prăjit din ei și-a rămas doar unul

Un negru mititel, trăia singur-singurel

Într-o zi s-a spînzurat și n-a mai rămas nici el. "

"10 negri mititei" de Agatha Christie a fost una din acele cărți care m-a impresionat din primele pagini citite. După exact 27 de pagini știam cum urmează să decurgă lucrurile. Având ca punct de plecare un cântec pentru copii, autoarea nu prezinta personajele in toată complexitatea lor, și nici nu impresionează cu figuri de stil și imagini artistice, ci stăpânește arta deducției construind scenarii captivante. Intriga este fundamentală în roman : 10 persoanaje cu un trecut sumbru care incearcă să ascundă anumite crime, o insulă despre care toată lumea vorbește dar nimeni nu știe cum arată, proprietarul care nu apare în nici o scenă și care trezește sentimente contradictorii și desigur , elementele misterioase : o poezioară în fiecare cameră, figurine de porțelan, siluete care dispar în noapte și spații întunecate. 

Deznodământul este cel care m-a impresionat cu adevărat. La un moment am bănuit pe fiecare personaj că ar putea fi criminalul, dar romanul a fost construit în așa fel încât să îndepărteze orice bănuială și să pună fiecare personaj într-o lumină obscură. Un roman palpitant, plin de mister și pe care l-am citit cu respirația la gură.

"Atunci cînd vor fi examinate corpurile noastre, nu se va putea stabili cu precizie ora cînd a survenit moartea. Cînd marea se va liniști, vor veni de pe coastă bărci și oameni. Și vor găsi zece cadavre și o problemă nerezolvată pe Insula Negrului. "

Dumnezeu ți-a dat o față, iar tu îți faci alta

Hamlet i-a spus Opheliei "Dumnezeu ți-a dat o față, iar tu îți faci alta ". Lupta dintre aceste două jumătăți de identitate : cine suntem, și cine pretindem a fi - este imposibilă. Așa cum sunt câte două părți a fiecărei povești, așa sunt și două fețe pentru fiecare persoană : una pe care ne-o arătăm lumii, iar cealaltă o ținem ascunsă în noi ... o dualitate guvernată de către balanța dintre lumină și întuneric. Și , deseori, nu scoatem la suprafață decât partea luminoasă, pentru că partea întunecată o păstrăm în luptele cele mai aprige și o folosim ca pe cea mai de temut armă a noastră. Uneori întâlnim dificultăți în a manevra cele două părți ale noastre, pentru că în fiecare din noi sălășluiește atît binele cât și răul : și doar cei care sunt capabili să țină estompată linia demarcației morale dețin adevărata putere.

Când eram copil...

Când eram copil, lumea era un bol de cristal în care ningea tot timpul cu fulgi de zahăr. Primăverile îmi păreau pline de viață, iar verile îmi păreau nesfârșite. Când eram copil iubeam fără să știu. Iar dragostea pe care o primeam îmi părea echilibrată și infinită. Când eram copil închideam ochii și îmi părea că cresc. Îmi doream ca lumea celor mari să devină lumea mea. Când eram copil eram obișnuita cu A CERE și A PRIMI , mai puțin cu a fi refuzată. Când eram mică aveam nevoie de păpuși, de jucării, de cărți, nu de tehnologie performantă. Când eram copil, mă gândeam că o să mă duc la Polul Nord și o să aflu cine era Moș Crăciun. Când eram copil îmi cumpăram gume de mestecat numai pentru abțibilduri. Când eram copil imi doream să văd toate parcurile de distracții din lume , nu toate cluburile.
Nu e greu să redevii copil, dar oare se merită?

Doar...încă odată.

- Aș mai spera pentru încă odată.
- Eu nu cred că vom reuși.
- Eu cred că da. Ai navigat vreodată pe mare? Fără posibilitatea de a simți pământul zile întregi? Vreau asta încă odată. Vreau să mănânc incă odată la Creme de la Creme. Vreau încă o noapte în oraș cu ai mei, să ne bucurăm de un spectacol de neuitat. Vreau un pahar de șampanie. Și încă unul. Vreau căldura unui vis dulce într-un set de cearșafuri noi. Încă o noapte de muzică bună. Vreau să stau la întâlniri și să simt soarele pe față cât mai mult timp. Să umblu în picioarele goale pe nisipul fin și rece. Să simt valurile mării la picioarele mele. Vreau să mă holbez la o frescă. Vreau să stau în grădină și să citesc încă o carte bună, să simt adierea vîntului prin paginile cărții. Dar mai presus de toate, vreau să dorm. Vreau să dorm așa cum am dormit cînd eram copil.
Dă-mi asta. Doar...încă odată.