miercuri, 9 martie 2016

Top 5 Wednesday - Cu ce seriale îmi omor eu timpul

5.The blacklist
Serialul spune povestea unui mare infractor, care pentru a se dezice de pedeapsă, e dispus să cedeze numele altor infractori de proporții uriașe. Destinul i-o scoate în cale pe Elizabeth Keen, în jurul căreia se creează mister, aceștia ajungând într-un final să fugă împreună.
4.Lie to me
Microexpresiile sunt micile indicii care ne dau de gol atunci când nu spunem adevărul, iar dr. Lightman împreună cu echipa sa reușesc să găsească de fiecare dată soluții interesante și îndrăznețe la diferite cazuri. Scenariul îndrăzneț conturează personaje credibile ce separă adevărul de minciună și care dau o fluiditate aparte vizionării.
3.Secrets and lies
Un mister și o crimă se învârte în jurul acțiunii romanului, protagonistul fiind acuzat că și-a omorât propriul copil. Deznodământul este însă unul cutremurător, iar adevăratul infractor și pornirile sale criminale te fac să vrei mai mult din serial.
2.Betrayal
Deși are doar 13 episoade, iar finalul te lasă cu un gust amar de mister și necunoaștere, Betrayal a fost unul din acele seriale pe care le-am privit cu sufletul la gură. O dramă care m-a impresionat prin pasiunea cu care este trăită iubirea protagoniștilor și deznodământul care se ascunde în spatele crimei.
1.Orphan Black
Întotdeauna a fost pusă în discuție problema clonării umane. Deși acest aspect științific ține de ficțiune, în Orphan Black clonarea nu este doar o posibilitate, ci o certitudine. Thriller-ul atrage atenția îndeosebi prin elementele romantice care se împletesc curajos cu cele de comedie, și prin misterul pe care îl pune în fața privitorului.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu