marți, 20 februarie 2018

Recenzie: Amantul doamnei Chatterley de D.H.Lawrence

”Ultimul roman al lui D.H.Lawrence, Amantul doamnei Chatterley a fost interzis la pulicarea sa, stârnind o furtună de controverse. Lawrence explorează trăirile lui Constance Chatterley, prizonieră într-un mariaj steril cu Sir Clifford, un aristocrat intelectual paralizat de la brâu în jos în urma Primului Război Mondial. Disperat să capete un moștenitor, Clifford îi sugerează soției sale să încerce o aventură, și Constance se trezește implicată într-o relație pasională cu Oliver Mellors, paznicul de vânătoare de pe domeniul lor. Într-un stil liric și senzual, romanul descrie profunda legătură emoțională și fizică dintre doi oameni separați de prejudecățile celorlalți, denunțând totodată necruțător păcatele industrializării și împărțirea societății în clase. Forța, complexitatea și subtilitatea psihologicăfac din această scriere cu totul originală o apologie a pasiunii, o celebrare erotică a vieții.”

Am cumpărat acest roman pentru coperta frumoasă și pentru descrierea siropoasă de pe ea. Am rămas puțin dezamăgită de roman și am înțeles că romanele erotice nu sunt pentru mine. Nu mi-a plăcut erotismul lui Bukowski și nu-mi place nici erotismul lui Lawrence. Despre sex nu se citesc cărți.
Nu vreau să spun că m-a plictisit acest roman. Dar l-am citit fără vreo motivație serioasă, cu pauze mari între capitole, uneori chiar cu pauze de câteva săptămâni. Eram și nu eram curioasă despre ce se scrie în roman. Am citit între timp alte x cărți și parcă mă întorceam la romanul lui Lawrence cu oarecare silă. 
Nu mi-a plăcut de nici un personaj în mod special. Pe ”amantul” doamnei Chatterley l-am urât chiar. Am văzut din partea lui un comportament necuviincios. Nu l-am văzut atașat de biata Connie, Connie care căuta dragoste, afecțiune, sentiment. Oliver Mellor mi-a părut ceea ce numim noi - țăran - comportamen necuviincios, atitudine proastă, maniere urâte. Connie a fost un personaj monoton. Genul de personaj care caută iubirea ideală, dar care a gata să oprească căutările pentru primul - țăran. Cel mai mult cred că mi-a plăcut de Clifford. Mi-au plăcut discuțiile lui filosofice cu Connie sau cu doamna Bolton.
Acțiunea romanului este lentă și lipsită de oarecare răsturnări de situație, de intrigă sau suspans. Nici măcar descoperirea adulterului nu emoționează nici într-un fel cititorul deoarece soțul acceptă mai mult sau mai puțin acțiunile doamnei Chatterley. Conflictele sunt mai degrabă interne, în sufletul personajelor, iar certurile sunt mascate de diplomația acelor timpuri și nu trezesc un oarecare interes.
Un roman drăguț, nu pot să spun că a fost o pierdere de timp completă, dar... nu a fost ceea ce-mi place mie.

vineri, 16 februarie 2018

Recenzie: Iarna vrajbei noastre de John Steinbeck

”Publicat cu un an înainte ca Steinbeck să primească Premiul Nobel pentru literatură, romanul urmărește marasmul ce a cuprins societatea americană în anii 1960. Personajul central, Ethan, ajunge în pragul sărăciei lucrând ca funcționar la propria băcănie, deținută acum de un imigrant italian. Soția și copiii se plâng la nesfârșit de lipsa banilor și de viața pe care o duc, iar Ethan încearcă cu disperare să le ofere fericirea și, în același timp, să-ți păstreze demnitatea. Prin Iarna vrajbei Noastre, Steinbeck ne poartă într-o călătorie spre miezul disperării protagonistului său, alimentată fără încetare de sentimentul ratării.”

Întâi de toate trebuie să spun că-l iubesc pe Steinbeck. Are un stil aparte de a scrie și de a ajunge la sufletul și inima ta. De romanul său ”La răsărit de Eden” - m-am îndrăgostit. Pot spune că este unul din autorii mei preferați care a trezit în mine sentimente care mai de care. Dar acest roman al său, m-a șocat. Mi s-a părut atât de... monoton. Practic l-am citit cu de-a sila sperând să găsesc ceva bun în el. Nu l-am putut finaliza. Mi-au rămas vreo 100 de pagini dar simt că nu mai pot citi. Acțiunea este atât de monotonă, personajele sunt atât de plictisitoare, însăși cartea nu mi se mai pare frumoasă sau interesantă. Am lungit lectura acestui roman încă din noiembrie și cred că o să-l las nefinalizat.
Stilul autorului a rămas practic același, însă acțiunea romanului... nu se întâmplă nimic în carte. Același Ethan merge în fiecare zi la lucru, aceași Mary mereu nemulțumită, același Marullo mereu enervat și arogant. Știu că Steinbeck e un autor superb, dar acest roman nu a fost pe gustul meu.

sâmbătă, 3 februarie 2018

Citește Mincinoșii. Și dacă cineva te întreabă cum se termină, MINTE

O familie frumoasă și distinsă.
O insulă privată.
O fată vulnerabilă și îndrăgostită.
Un băiat curajos, plin de pasiune.
Un grup de patru prieteni, Mincinoșii, a căror prietenie se dovedește a fi distructivă.
O revoltă. Un accident. Un secret.
Minciună după minciună.
Dragoste adevărată.
Adevărul.

”Bine ați venit la minunata familie Sinclair.
N-avem nici un acriminal.
N-avem nici un dependent.
N-avem nici un ratat.
Familia Sinclair e compusă de indivizi atletici, înalți, frumoși. Suntem democrați, cu avere, din tată în fiu.
Nu contează dacă unul din noi e îndrăgostit până la disperare, absolut până la disperare.
Atât de îndrăgostit încât trebuie luate măsuri la fel de disperate.
Nimeni n-are nevoie de nimeni.
Nimeni nu greșește vreodată. Trăim, cel puțin pe durata verii, pe o insulă privată, în apropiere de linia de coastă din Massachusetts.
Poate că asta e tot ce trebuie să știți.”

Am cumpărat Mincinoșii pentru coperta frumoasă și descrierea intrigantă de pe copertă. Și pentru că am auzit de această carte pe un alt blog. Nu aveam așteptări foarte mari. Nu pot spune că a fost o carte care m-a dat pe spate sau o să o țin minte toată viața. Dar a fost o carte care mi-a plăcut. Pe alocuri mi-a plăcut stilul autoarei: cu propoziții scurte, directe, fără subînțelesuri. Pe de altă parte mi-au lipsit descrierile lungi de peisaje dau dialogurile monotone pe care le-am întâlnit în cărțile lui Thomas Mann sau ale lui Kanusgard.
Trei sferturi din carte au fost... plictisitoare. Nu prea m-au surprins și nu voiam să rămân cu restanță de aceea am decis să finalizez cartea până la ultima filă. Însă ultimele 30-40 de pagini au fost superbe. Am descoperit în ele intrigă, suspans. Ultimele pagini m-au făcut să-mi schimb părerea total despre roman. Un roman fascinant, tulburător și inedit. E.Lockhart are un geniu și un stil aparte în felul ei de a scrie și a te surprinde cu naturalețea cu care personajele simt și trăiesc întâmplările romanului. 
Pentru cei care vor să evadeze de la rutina zilnică și să se delecteze cu o lectură ușoară, intrigantă și plăcută le recomand acest roman ca pe o lectură-pauză de la treburile zilnice, lucru, studii sau alte cărți dificile. 

”Citește Mincinoșii. Și dacă cineva te întreabă cum se termină, MINTE”



vineri, 2 februarie 2018

Recenzie: Garden Spells de Sarah Addison Allen

Garden Spells este prima carte pe care am citit-o în rusă și am cumpărat-o după ce am citit o recomandare pe un grup de carte. Trebuie să recunosc că această carte este una magică. Am rămas plăcut surprinsă de conținutul ei și m-a vrăjit. La propriu! 
Fetele din familia Waverley, fie că vor sau nu, sunt moștenitoarele unei comori care crește chiar în curtea lor. Un copac deosebit crește în grădina acestei familii, un copac care are proprietatea de a-ți arăta cea mai mare frica a ta sau cea mai mare fericire. Și acest copac crește deasupra unor flori cu puteri miraculoase. Încă de câteva generații, fetele familiei Waverley au fost înzestrate cu capacități deosebite: Claire face bucate din diferite flori, Sydney are capacitatea de a aranja părul în așa fel încât să te facă fericită, Evanelle oferă cadou un obiect care îți va fi de mare ajutor pe viitor iar micuța Bay știe unde stau lucrurile la locul lor. 
Nu vreau să povestesc conținutul romanului, însă nu pot decât să recomand acest roman cu tot sufletul. Pentru mine a fost o carte atât de frumoasă. Am citit-o cu atâta plăcere, am descoperit o lume magică, ruptă de realitate în care familia este tot ce contează. M-am trezit brusc cuprinsă de mireasma florilor de liliac, de trandafir, uitându-mă la soare de sub coroana unui măr care-și aruncă fructele în grădina vecinului.
O carte superbă, cu un conținut original. O lectură pe cât de plăcută pe atât de ușoară de citit. Recomand numaidecât și dacă a mai citit cineva acest roman aștept părerile.