”Publicat cu un an înainte ca Steinbeck să primească Premiul Nobel pentru literatură, romanul urmărește marasmul ce a cuprins societatea americană în anii 1960. Personajul central, Ethan, ajunge în pragul sărăciei lucrând ca funcționar la propria băcănie, deținută acum de un imigrant italian. Soția și copiii se plâng la nesfârșit de lipsa banilor și de viața pe care o duc, iar Ethan încearcă cu disperare să le ofere fericirea și, în același timp, să-ți păstreze demnitatea. Prin Iarna vrajbei Noastre, Steinbeck ne poartă într-o călătorie spre miezul disperării protagonistului său, alimentată fără încetare de sentimentul ratării.”
Întâi de toate trebuie să spun că-l iubesc pe Steinbeck. Are un stil aparte de a scrie și de a ajunge la sufletul și inima ta. De romanul său ”La răsărit de Eden” - m-am îndrăgostit. Pot spune că este unul din autorii mei preferați care a trezit în mine sentimente care mai de care. Dar acest roman al său, m-a șocat. Mi s-a părut atât de... monoton. Practic l-am citit cu de-a sila sperând să găsesc ceva bun în el. Nu l-am putut finaliza. Mi-au rămas vreo 100 de pagini dar simt că nu mai pot citi. Acțiunea este atât de monotonă, personajele sunt atât de plictisitoare, însăși cartea nu mi se mai pare frumoasă sau interesantă. Am lungit lectura acestui roman încă din noiembrie și cred că o să-l las nefinalizat.
Stilul autorului a rămas practic același, însă acțiunea romanului... nu se întâmplă nimic în carte. Același Ethan merge în fiecare zi la lucru, aceași Mary mereu nemulțumită, același Marullo mereu enervat și arogant. Știu că Steinbeck e un autor superb, dar acest roman nu a fost pe gustul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu